Cronica „cusurgiului” la Dinamo 2-2 Steaua: “Cum să te-mpiedici singur”

Am mai spus-o, poate mai mult decât victoria, ceea ce îmi doresc de la echipa noastră este să joace fotbal. Fotbal adevărat. Ori, ce diferență față de ce am văzut în meciul cu Lazio… Cu toate modificările făcute, cu Enache, cu Ovidiu, cu Budi și Man rezerve, ba și fără vârf, să smulgi egalarea în ultimul moment în fața unei echipe mult inferioare e, totuși, rușinos… Așadar, Dinamo – Steaua 2-2…

Nici nu mai știu câte ocazii clare s-au ratat incredibil, începând chiar cu dubla Ovidiu-Enache din minutul 2. Gafele apărării, pe care le-am remarcat în aproape fiecare partidă, puteau să ducă rușinea la maximum. Primul gol a fost ca un cadou făcut dinamoviștilor, putea fi evitat printr-un simplu șut în afara terenului, așa cum făcuseră de atâtea ori dinamoviștii, fără nicio jenă. Dar Planić a dat o pasă moale spre portar, iar Vlad a preferat să respingă spre centrul terenului. Și de acolo mingea a ajuns, până la urmă, la Pesić. Vreo 5-6 steliști se îngrămădiseră spre dreapta, lăsând jumătate de careu liber și poarta fără nicio apărare. Doar Enache n-ar fi reușit să înscrie dintr-o astfel de ocazie… Ce să mai zicem de golul lui Torje, aproape comic. Noroc cu ultimele zece minute, în care Man și Texeira au mai dres busuiocul…

Și uite-așa, în loc de o victorie lejeră, chiar la scor, Steaua a scos cu greu, in extremis, o remiză. O remiză, repet, rușinoasă. Ne-am împiedicat singuri.

Am ajuns să fiu fanul lui Dinamo în meciul de la Giurgiu, ca să mai avem două ocazii de a-i întâlni. Că nu ne-o urmări ghinionul la infinit… Ca să vedem și noi niște meciuri ca lumea, niște victorii concludente… Numai că n-avem noi norocul ăsta, tot trimit astralii  haita-n playout. Dar, cu sau fără Dinamo în playoff, singurul  lucru la care trebuie să se gândească băieții lui Dică este titlul. Ori, cu un joc ca ăsta de azi, mi-e că va fi tristețe mare…

P.S.

Să nu uit de coregrafia ”nemaivăzută” cu care ne-au fericit spartanii… Bre, vă spun sincer, n-am priceput de ce s-au chinuit atâta să spoiască cearceafurile cu câini, cu Hâldan și cu Coana cu Coasa (!?!). Eu, văzându-i pe flăcăii ăia care trăgeau zdravăn de funiile alea, hopa-sus, am crezut că vor să ne arate că acu`… trag sforile, dacă nu le-a lăsat Borcea butoanele… Așa că am căutat explicația. Și am găsit-o pe doardinamo.ro (există și așa ceva…).  Strict autentic!

Coregrafie extrem de emoționantă pe Național Arena. Dinamoviștii au pus în scenă eterna luptă dintre bine și rău. Binele este reprezentat în peluza Cătălin Hîldan de un suporter dinamovist cu doi câinii care par fi (par fi?!?)cei de pe emblemă, iar răul este întruchipat de moartea însăși.

Mesajul coregrafiei este sugestiv: ”Trecem peste toate, ne luptăm cu moartea…  când se unesc câinii, ZIUA ÎNVINGE NOAPTEA. Apoi o cuvântare care îi aparține lui Matei Basarab (interesantă alegere chiar în anul centenarului), te-a făcut să vezi o scenă de luptă în fața ochilor dacă ai fost prezent pe stadion.

Apoi suporterul dinamovist a dat drumul la cei doi câini și…după o luptă aprigă, binele învinge răul! Foarte emoționant este și speach (speach?!?)-ul lui Dan Cucu, suporterul dinamovist care chiar se luptă cu moartea, el fiind aproape să învingă cancerul.

Lui Avram Iancu ii puseseră deja vestuță roșie, Matei Basarab mai lipsea dintre fanii lui Dinamo… Dar ce treabă au cei doi eroi ai neamului cu ”cei doi câini ce par fi cei de pe emblemă” ? Și, să-mi fie iertat, dar cum se unesc câinii?Și oare or fi de același sex!?!… Oricum, la viitoarea coregrafie sper să fie și instrucțiuni de descifrare, să nu mă mai chinui atât.

Andrei Sava
Blog  Sam Murray  – 19 Feb 2018

Comments are closed.