FC Steaua – S.S.Lazio în primăvara UEFA Europa League!

Sorții UEFA au decis: FC Steaua București va juca împotriva celor de la S.S. Lazio în primăvara UEFA Europa League.

Video. Reacția în vestiarul Stelei. Gnohere a postat un video pe contul său de Instagram cu reacțiile jucătorilor steliști după tragerea la sorți de la Nyon. “Bizonul” a fost extrem de fericit, în timp ce Bălașa și Budescu s-au declarat mulțumiți.

Lazio Roma şi Ştefan Radu vin la Bucureşti, la începutul anului viitor, pentru a întâlni Steaua, în 16-imile de finală ale Europa League.

Primul meci se va disputa pe 15 februarie, în capitala României, urmând ca manşa secundă se se joace pe Stadio Olimpico din Roma, o săptămână mai târziu.

Va fi prima întâlnire între cele două formaţii, însă ambele s-au mai confruntat cu echipe din Italia, respectiv din România.

Astfel, Steaua a jucat de-a lungul timpului cu AS Roma, AC Milan, Genoa, Juventus, Parma, Sampdoria, Fiorentina şi Napoli, fără a obţine vreo victorie, în timp ce Lazio le-a avut ca adversare pe Dinamo şi FC Vaslui. Pe pe Dinamo a eliminat-o din preliminariile Ligii Campionilor, în timp ce contra vasluienilor a terminat de două ori la egalitate în grupele UEL.

Lazio a terminat pe primul loc în Grupa K în acest sezon al Europa League, iar în Serie A se află în zona poziţiilor de Liga Campionilor, după 14 meciuri.

Steaua va avea un program infernal în perioada dublei cu Lazio

11.02 acasa cu CFR Cluj, duminica, campionat
15.02 acasa cu Lazio, joi, UL
18.02 “deplasare” cu Dinamo, duminica, campionat
22.02 deplasare cu Lazio, joi, UL

Programul celor două echipe în perioada dublei manșe

10-11 februarie
Steaua – CFR
Napoli – Lazio

15 februarie – turul 16-zecimi UL Steaua – Lazio

17-18 februarie
dinamo – Steaua
Lazio- Verona

22 februarie – returul 16-zecimi UL Lazio – Steaua

24-25 februarrie
Steaua – Sepsi
Sassuolo – Lazio

Programul 16-imilor de finală ale Europa League

FCSB (România) – Lazio (Italia)
Nice (Franţa) – Lokomotiv Moscova (Rusia)
FC Copenhaga (Danemarca) – Atletico Madrid (Spania)
Spartak Moscova (Rusia) – Athletic Bilbao (Spania)

AEK Atena (Grecia) – Dinamo Kiev (Ucraina)
Celtic (Scoţia) – Zenit (Rusia)
Napoli (Italia) – Leipzig (Germania)
Steaua Roşie (Serbia) – CSKA Moscova (Rusia)

Olympique Lyon (Franţa) – Villarreal (Spania)
Real Sociedad (Spania) – Salzburg (Austria)
Partizan (Serbia) – Viktoria Plzen (Cehia)
Borussia Dortmund (Germania) – Atalanta (Italia)

Ludogorets (Bulgaria) – AC Milan (Italia)
Astana (Kazahstan) – Sporting (Portugalia)
Ostersund (Suedia) – Arsenal (Anglia)
Marseille (Franţa) – Braga (Portugalia)

  • Update

    Reactia din vestiarul Stelei
    https://www.facebook.com/GazetaSporturilor/videos/10156106467054379/

  • Sper ca rotatia cadrelor sa insemne benzar jr, nu alde anonim, pe care nu vreau sa-l mai vad in lot dupa anul nou. In dubla cu italienii poate e bagat alice integralist s-o arda cum vrea el, dupa care se poate da accidentat pana la vara. Nu vad sa-l ia cineva acum in iarna… Si sper ca pe langa anonim sa dispara si enache si altii!

  • Vom pierde datorita faptului ca pe cioban nu-l va interesa acest meci.

  • Nu stiu de ce vede GSP in Lazio un adversar imposibil. Italia anul asta da 4 locuri de CL si astia sunt mai interesati de campionat decat de dubla cu noi. De speriat erau cele din Spania si Arsenal sau chiar Milan, al carei singure sanse la CL e un parcurs cat mai lung. Daca nu-l aveam pe Dica antrenor aveam sanse foarte mari sa trecem de ei.

    1
    3
  • Nu chiar. Lazio nu cred ca are forta sa devanseze cele 4 echipe de top , dar ar putea sa castige locul UCL prin castigarea Europa League.
    Vom pierde nu fiindca nu-l intereseaza pe cioban, ci pentru ca il avem pe Dica antrenor si pentru ca e un adversar dificil.

    2
    2
  • Din comentariile de până acum înțeleg că singurele noastre probleme în dubla sunt motivația lui Gigi și capacitățile de antrenor ale lui Dică, diferențele financiare și implicit fiind doar un mizilic.

  • Ce aiurea e si programul.

  • Cine vrea sa castigam cu Lazio si sa pierdem cu CFR si Dinamo?? Asta asa, ca sa ne mai distram si noi!…-:)

  • Offff Doamne…. Și când te gândești că puteam da peste Partizan Belgrad… Asta e…
    Putem să visăm totuși.Nu ne costă nimic . Avem amintiri plăcute legate de ultimul duel dintre Lazio și o echipă românească.Să sperăm că vom mai avea și altele după această dublă.

  • @vasglo
    Eu.

    @siegfried
    Motivația lui Gigi ,capacitățile de antrenor ale lui Dică, lipsa de caracter a jucătorilor , la care aș adăuga și arbitrajul veninos , sunt principalele cauze care ne-au adus în situația de a întâlni un adversar aproape imposibil în șaisprezecimi.

  • Si sa vedem ce zice oieru sef, daca cineva mai avea vreun dubiu, daca ar fi tacut din gura, ca stim cu totii de fapt ce are el in cap.

    Bani, bani si iar bani…il doare in cur de Steaua si de tot ce inseamna acest club, daca nu va mai produce bani il lasa lu Talpan…

    http://www.gsp.ro/international/europa-league/reactia-lui-becali-dupa-ce-fcsb-si-a-aflat-adversara-din-europa-league-prefer-sa-batem-dinamo-si-cfr-si-sa-nu-ne-calificam-527861.html

  • Gazzetta dello sport:
    “Steaua, un nume de legenda:insa Lazio e favorita”
    http://www.gazzetta.it/Calcio/Estero/11-12-2017/steaua-hai-nome-leggenda-oggi-lazio-favorita-240146185477.shtml

  • Alla scoperta della Stella di Bucarest

    http://www.sslazio.it/it/news/ultime-news/43338-uel-alla-scoperta-della-stella-di-bucarest

  • Off topic
    Ati vazut la handbal ….. father cicken stia … cehia si danemarca porneste ca favorite ….
    Ce natie am ajuns …. degenerare totala …. delasatori, mistocari, increzuti ….
    Albania si lugano la fotbal …
    Danemarca la handbal …
    La tenis cupa devis si fedcup… praf ….

    Banu cat de mult , rotiri si odihniri …. antrenori de 2 bani …. manageri / patroni (becali, badea, borcea, bucsaru, siman, porumboiu, nicolae, niculae, paszkani, iancu, copos, argaseala, mm, muresan, tata jean) niste escroci si infractori sau redusi mintal …. manele, tatuaje, pariuri si betivani …. cam asta este in cateva randuri protipendada sportului romanesc .
    Fotbalul e cel mai mediatizat , dar la fel putreziciune este peste tot la toate disciplinele sportive …

    La urmatoarea olimpiada , sportul romanesc va avea o delegatie ce va merge cu o motocicleta cu atas (si boroii cu avionul) …
    Ne cam amagim singuri … dar pentru distractie ieftina gen 5-10 lei beletu ne distram cu ce avem noi spectatorii ….

    • Si totusi Halep e nr 1 in lume, Cristina Neagu e cea mai buna din lume, CSM Bucuresti castiga liga la handbal si exemplele pozitive mai pot continua si le putem include aici si pe cele din istorie, ideea este ca putem.

      @adrian0808 si eu cred ca sportul romanesc e populat de multi habarnisti, fripturisti, profitori si escroci. Zi de zi ne lovesc cu fel si fel de scandaluri, socuri si acuzatii ascunse in tasta caps lock si in titluri instigatoare sa nu cumva sa pierdem filmul pt ca doar ele aduc click-ul, stream-ul, like-ul, share-ul, spectatorul, telespectatorul, votantul, manipularea samd. Sper ca mai multi fosti mari sportivi, ca Hagi, sa investeasca in sportul romanesc.

      S-a mai bucurat cineva sa-l auda pe antrenorul Stelei, ca isi doreste cel mai tare adversar? Sau pe jucatorul Stelei, Man ? Eu unul recunosc ca m-a bucurat declaratia respectiva si m-a surprins pt ca de obicei auzeam ca-si doresc adversari accesibili, sa avem sansa, sa dea D-zeu, noroc si bafta, Amin.

      Forza Steaua

  • Gosu vom pierde pentru ca e o mare lipsa de valoare la care se mai adauga si lipsa de interes.
    Dupa ultimul meci lipsa de interes va fi si in tribune.

  • Daca tu vrei sa crezi ca putem trece de lazio treaba ta. In trecutul apropiat am reusit sa remontam (cu greu) un meci cu un Ajax din care stralucea doar Eriksen si sa dam peste un Chelsea care ne-a scos fara sa forteze si cu noi jucand la 200% din valoare.
    Cum au spus si altii, daca noi aveam antrenor, jucam fotbal si Lazio era preocupata de campionat, era altceva. Doar ca noi nu jucam ca in 2013 si italienii nu se bat la titlu.
    Eu am mai spus-o dar vad ca nu retineti. Sa castigi campionatul e o chestie care iti va da doar sansa de a juca in preliminarii si cam atat (exact cum a fost pana acum pe ruta non-campioanelor). Si da, sa fii convins ca stie asta pana si becali.
    Deci asta cu prioritatile, e o resemnare combinata cu pregatirea terenului. E cazul sa priviti in spatele declaratiilor.

    2
    2
  • P.S. : Oare daca nu castigam etapa urmatoare cu viitura, o sa fie din cauza ca nu-l intereseaza pe gb campionatul ?

    2
    1
  • Deci cumva te astepti sa nu castigam etapa viitoare.
    Eu personal cred ca vom castiga.
    Hai ca usor, usor nu prea mai semanam cu Steaua.

    3
    4
  • Gafa L’Equipe cu FC Brasov e epica…frantujii sunt ignoranti total.
    Asta zice multe de cat le pasa de estul Europei.

    Parca vad ca va cere Ministerul Apararii sa preluam numele din nou…dar mi-e frica de faptul ca va fi fie prea tarziu, fie nu va mai vrea ciobanul!

    Si…sa o spun pe a dreapta, deja incepe sa mi se faca lehamite!
    Sa-si ia emblema si sa si-o bage unde vor, iar numele sa-l foloseasca pe tancuri pt ca in fotbal au tras numele Steaua cu 40 de ani in urma…
    Bravo Talpa Iute, Bravo Petrea the Hutt, Bravo Oprea Ospatar Sef!

    2
    1
  • @kla2005

    Ne t’inquite pas! Au si frantujii Craitoii si Jumatatile lor! Iata ce stie si scrie cu adevarat L’equipe despre Steaua :

    -https://www.lequipe.fr/info-continue/tirage-au-sort-ligue-europa-2017-2018-16es/97995

    https://www.lequipe.fr/Football/FootballFicheClub446.html

  • Stai lin kla2005, daca ciobanul apuca sa mai dea un jucator pe 10 mil euro sau/si daca la anul ne calificam in grupele UCL …. adio numele STEAUA …. va ramane FCSB .
    Iar daca echipa chiar va reusi calificarea in UCL atunci greseli de genul facute de L’Equipe nu vor mai exista . Odata pusa stampila UCL pe echipa … aia e .

    • @adrian0808…asta este. asta vor comunistii, asta se va intampla.

  • kla2005 eu unul nu vreau.
    adrian0808 sa stii ca nu ar fi ceva wow sa vanda ciobanul un jucator pe 10 mil.Are jucatori tineri. 3 jucatori ar putea fi vanduti pe acesti bani: Tanase, Man si Benzar.

  • @gosu
    Nu ințeleg ce vrei să spui… Vrei să zici că nu a fost o performanță extraordinară faptul că am reușit să eliminăm o echipă care la sfârșitul acelui sezon câștiga,pentru a treia oară consecutiv ,campionatul Olandei? Dacă nu mă inșel,Ajax a ieșit pe locul 3, dintr-o grupă cu Dortmund,Real și Manchester City , în acel sezon de Champions League .

  • @catalin07, vreau sa spun ca Ajax nu era o echipa cu vedete, asa cum a fost cazul lui Sporting, City si acum Lazio. Da, s-au calificat atunci dintr-o grupa UCL dificila, obtinand toate/singurele 4 puncte cu City (echipa aflata la inceput de drum european) si 0 cu celelalte (atat Real Madrid cat si Dortumand maturand pe jos cu ei, vreo 14 goluri de la amandoua). Pe acelasi criteriu si CFR Cluj a ajuns in Europa League, dar cu 10 puncte…
    Si chiar daca Ajax nu era o sperietoare la nivel european(dovada si ce au ajuns multi din jucatorii de atunci), a fost o dubla la cutite, din care am iesit castigatori la loteria penaltiurilor, dupa un meci retur in care ai nostri si-au depasit de vreo 2-3 ori conditia.
    Si atunci daca asa a fost cu olandezii, intr-un moment in care jocul nostru stralucea si dominam campionatul intern de o maniera categorica, cum sa indraznesti sa visezi ca poti sa treci de Lazio ? O echipa experimentata , cu vedete consacrate (de Vrij, Felipe Anderson, Lulić, Nani, Immobile, Lucas Leiva, Caicedo) reprezentanta a unui fotbal viclean si de un pragmatism cinic, in fata caruia nu am reusit sa obtinem NICIODATA o victorie.

  • @alexutz. Normal ca ma astept la orice rezultat. Cand te bat lugano in Europa si desculti falimentari din liga 1, orice e posibil. Cand jocul merge doar sporadic, la 3-4-5 meciuri si te tortureaza echipe dinbsubsolul clasamentului in campionat, absolut orice e posibil.

  • Mai nou Petrica vrea sa devina vice president of AMFB=)).
    https://sportb.ro/marian-luminare-mai-face-o-adunare-campeneasca/

    @Gosu din pacate daca am fi avut un alt conducator lucrurile ar fi stat altfel. Becali a stiut un singur lucru: sa scoata bani si atat. Am fi fost mult mai sus. A vandut jucatori de valoare si a adus in schimb doar petarde.

    • Va imaginati ce se intampla in sportul romanesc?
      Un presedinte de club public (platit de le bugetul guvernului) devine vicepresedintele unei asociatii private care organizeaza competitii sportive de nivel amator!!!

  • @alexutz, ai spus o aiureala si platitudine. Patronul ala de care zici tu e la nivel de ideal si n-are treaba cu realitatea.
    Poate era bine cu Neculaie, Negoita, Moraru, astia investitori seriosi 😊
    Jucatorii aia de care zici tu ca sunt petarde reprezinta elita ligii 1 si s-au platit banuti buni pe ei.

  • Unde e Talpan acum sa tipe ca FCSB nu e afiliata.
    Astazi colonelul Petrea a devenit vicepresedinte la AMFB. Tot astazi a fost afiliata si CSA. Concluzia ca pana acum au jucat pe fals.

  • Si se mai mira dl Marius Lacatus ca e numit tradator sau ….in alt mod.
    Din punctul meu de vedere “legenda”/”fiara” a murit odata cu aceasta declaratie:
    http://www.digisport.ro/Sport/FOTBAL/Lacatus+ii+inchide+poarta+lui+Gigi+Becali+Nu+mi+s-ar+parea+norma
    Lăcătuş nu susţine nici ideea unui meci de adio între CSA Steaua şi FCSB, înaintea ca arena din Ghencea să fie demolată.

    „Nu cred că ar fi în regulă un asemenea meci. Ar fi două galerii rivale şi cine ştie ce s-ar striga pe stadion”, a declarat Marius Lăcătuş.

    Sa spui ca atunci cand a plecat JJ a taiat tribunele…de parca a demolat echipa de fotbal stadionul…
    Pai bine mai, nu l-a somat Armata sa-si ia totul??? Pai bine mai, nu ati spus voi, soldatii lu’ peste, ca le dati toate la fier vechi daca nu vine sa le recupereze?

    Mi-e scarba de “fiara” care a ajuns un catelus (comparatia cu javrele din St cel Mare NU e intamplatoare) pe banii contribuabililor!

    RUSINE!

    5
    1
  • http://blogsport.gsp.ro/costinstucan/2017/12/15/steaua-si-rapid-utopia-o-ucid/
    Steaua și Rapid utopia o ucid!
    Cum favorizează AMFB cele două cluburi care au fost, teoretic, construite pentru a curăța fotbalul de modelele alterate oferite de Becali sau Copos

  • kla2005 Asta e doar inceputul……
    Acum se vede cine e stelist.
    Eu personal nu ma asteptam ca Nesu sa fie alaturi de noi. E bine ca acum se spala apele, se fac selectii.

  • Scuzati de offtopic dar nu ma pot abtine.

    Ramas bun, Majestate !

    • Puteai să faci un efort mai mare de a te abține.

    • Respect!

  • Bine, scuze inca o data.
    Daca deranjeaza atunci se poate sterge, nu am o problema, asa mi-a venit in momentul respectiv.

    • Am alergie la orice înseamnă monarhie, d-asta am evitat net-ul “românesc” zilele astea. Nu mă gândeam că găsesc și pe fcsteaua abordat subiectul. 🙂

    • Respect pentru Killertits, sa ne intelegem.

  • In regula, fiecare cu principiile si convigerile sale 🙂

    Hai sa revenim acum la ce va fi maine, voi ce credeti ? Batem Viitorul sau iar facem vreun “meci mare” ? Una grade partida, vorba unui mare dinamovist in viata dupa cate un meci pierdut ? 😀

  • Le rupem fâșul pentru campionatul trecut. Bizonul dublă, plus goluri Man și Tănase.

  • Forța forță CFR….. 🙂
    Dracul nu e chiar asa de negru…
    Victorie mâine.

  • Ce făcură oltenii muicaaa… Batura pe unguru bulan? Hai ca devine interesant 🙂

  • Ce nu-mi place pomana asta.

  • Oltenii facura ce facura, dar ce facem noi?!..-:)

Comments are closed.