Steaua lui Dică în turul sezonului regulat 2017-2018 de Liga 1

Pe 13 octombrie începe returul sezonului regulat 2017-2018 al Ligii 1 profesioniste. Până atunci să facem un bilanț al turului, la finalul căruia FC Steaua a ocupat locul 2 cu 28 de puncte, la 4 lungimi distanță de liderul CFR Cluj.

Steaua cu antrenorul Dică pe banca tehnică în perioada 14 iulie – 2 octombrie 2017

  • Liga 1: Loc 2 – 13 jocuri, 8 victorii, 4 egal, 1 înfrângere, golaveraj 22 – 8 (cea mai bună apărare-după numărul de goluri primite)
  • UEFA: 6 jocuri, 3 victorii, 2 egal, 1 înfrângere, golaveraj 12 – 9 (calificare în grupe EL și lider în Grupă EL- 2 jocuri, 2 victorii, golaveraj 5-1, 6 puncte )
  • Total în 3 luni: 19 jocuri, 11 victorii, 6 egal, 2 înfrângeri, golaveraj 34 – 17

În continuare se prezintă un bilanțul statistic al Stelei în turul sezonului regular 2017-2018 al Ligii 1 care cuprinde activitatea echipei pe teren și prezența suporterilor steliști pe stadion la meciurile vicecampioanei. Datele statistice sunt furnizate de lpf2.ro.

FC Steaua pe teren

Lot. Steaua a început noul sezon cu o schimbare radicală a lotului, cu 13 plecări și 15 sosiri, șoc resimțit vizibil și în exprimarea roș-albaștrilor pe teren. Timpul scurt și meciurile din 3 în 3 zile nu i-au lăsat suficient spațiu lui Dică pentru o armonizare a grupului. Steaua nu a arătat ca o echipă închegată cu relații de joc bine definite și exersate.

Deși Steaua are cel mai bine cotat lot din Liga 1, rezultatele în tur nu au fost pe măsură așteptărilor. Cauzele sunt multiple și nu le mai dezvolt, doar le enunț: schimbarea masivă a lotului, posturi în defensivă rămase acoperite deficitar  la startul sezonului, accidentarea unor jucători de bază (Alibec- 7 meciuri jucate din 13 în Liga 1, Pintilii- 8/13, Budescu- 7/13, Bălașa- 10/13, Teixeira- 9/13), experiența tânărului antrenor Dică în abordarea a două competiții (Liga1 și UEFA) cu un lot incomplet (numeric și valoric) pentru meciuri din 3 în 3 zile, au fost principalele motive care au plasat Steaua pe locul 2 la finalul turului.

Vânzoleala în formula echipei se vede și din tabelul de mai jos cu minutele jucate de fiecare jucător. Singurele puncte fixe în echipă, ca minute de joc, au fost portarul Florin Niță (13 meciuri-1080 minute, un stâlp într-o defensivă nesigură și  mult timp improvizată), juniorul Dennis Man (13-958, forțat în primul 11 de regula U21) și fundașul central Mihai Bălașa (10-855, din lipsa fundașilor centrali până la venirea lui Planić).

Atac. În linia întâi de atac au fost soluții puține care să facă diferența și să ridice eficacitatea. Dică i-a alternat pe Denis Alibec (accidentat și ieșit din formă, cu 0 goluri și 0 assist  în 8 jocuri/ 486 minute pe teren) și Harlem Gnohere (5 goluri- 2 din penalti și 0 assist în 13 cu 693′), însă din cele 22 de goluri marcate de Steaua, numai 5 au fost marcate de cele două vârfuri pentru care vicecampioana a plătit în total 2,5 milioane €. De fapt au fost doar 3 goluri produse de 2 vârfuri în 13 meciuri, că de la 11 m putea marca și Niță. Deci, nici eficienți, nici decisivi. Punctajul Stelei în clasament a fost salvat de Dennis Man, care prin 4 goluri și 4 assist-uri a fost decisiv în 5 partide de Liga 1.

Defensivă. Din cauza lotului incorect dimensionat din start, Steaua a început dezastruos în defensivă turul sezonului de Liga 1, dar s-a redresat apoi prin noi transferuri și l-a terminat cu numai 8 goluri primite, având cea mai bună apărare după 13 etape. Sârbul Planić a fost cheia care a mai închis defensiva lui Dică.

  • De când joacă în apărare cuplul de fundași centrali Bălașa – Planić, Steaua a încasat numai 3 goluri în 5 meciuri de Liga 1 și în cele 2 etape disputate în Europa League  (Viitorul-1 gol, CFR -1, Lugano-1).
  • Fără Planić, Steaua a încasat 6 goluri în 8 partide de Liga 1, majoritate lor fiind de 1-0 pentru adversar, indiferent de tăria acestuia. Steaua nu a primit gol doar de la Poli Timișoara (deplasare 0-1) și Botoșani (acasă 2-0), dar a luat gol de la Voluntari (acasă 2-1), Chiajna (deplasare 1-2) ,CSU Craiova (acasă 1-1), Juventus ( deplasare 1-2), Astra (acasă 1-1) și Iași (deplasare 1-1).

Rezolvarea defensivei se vede și din evoluția Stelei în clasament, după înfrângerea cu Viitorul din etapa a 9-a, 9 septembrie, partidă în care a debutat Planić. Golul a fost luat printr-un șut de la distanță al lui Eric de Oliveira, nu pe o greșeală defensivă.

În tot returul, jocul Stelei a suferit meci de meci, aproape fără excepție, în prima repriză. În schimb în a doua repriză parcă a evoluat altă echipă. Acest lucru se vede și din timingul golurilor marcate și primite de Steaua în cele 13 meciuri din turul acestui sezon regulat.

  • În prima repriză: Steaua a marcat 9 goluri și a primit 5!!!
  • În a doua repriză: Steaua a marcat 12 goluri și a primit numai 2.
  • Singurul gol marcat de Steaua în prelungiri (90+) a fost de 3 puncte, fiind semnat de Dennis Man în partida cu Voluntari, scor 2-1.
  • După minutul 60 Steaua nu a mai primit gol!

Fair play. Din păcate, Bizonul e în frunte și la cartonase galbene. Un atacant ar trebui să provoace galbene adversarului, nu să le încaseseze el. Idem Alibec! Este un semn că forța de penetrare a vârfurilor Stelei este încă modestă. Tabela de marcaj a spus același lucru.

Concluzie. Și în aceste condiții speciale, Steaua a acumulat totuși mai multe puncte decât în precedentele două sezoane. Steaua este la 4 puncte de lider și pentru că CFR Cluj a avut un tur de excepție, cu 32 puncte în 13 etape, fără să fie implicată în competiții istovitoare europene! Steaua s-a calificat în grupele Europa League și este pe primul loc în Grupa G cu maximul de puncte după 2 etape.

Situația Stelei începând de la sezonul cu primul titlu luat de Reghe (2012-2013) și până la Dică, după turul sezonului regulat de Liga 1 (2017-2018):

  • 2017-2018 – Dică tur (13 etape)– final ???
    Steaua 28 de puncte loc 2/ CFR 32 puncte loc 1
    8 victorii, o singură înfrângere, 22-8 golaveraj
    UEFA: Play off Champions League/Loc 1 Grupe Europa League
  • 2016-2017 – Reghecampf/ tur (13 etape)– final vicecampioană
    Steaua 27 de puncte loc 1/ CSU Craiova 25 puncte loc 2
    8 victorii, 2 înfrângeri, 18-10 golaveraj
    UEFA: Play off Champions League/Grupe Europa League
  • 2015-2016 – Rădoi/ tur (13 etape)– final vicecampioană
    Steaua 25 de puncte loc 2/ Astra 27 puncte loc 1 
    7 victorii, 2 înfrângeri, 17-9 golaveraj
    UEFA: Tur 2 Champions League/Play off Europa League
  • 2014-2015 Gâlcă (după 13 etape)– final campioană
    Steaua 31 de puncte loc 1/ Astra 27 puncte loc 2
    10 victorii, 2 înfrângeri, 30-8 golaveraj
    UEFA: Play off Champions League/Grupe Europa League
  • 2013-2014 – Reghecampf (după 13 etape) – final campioană
    Steaua 33 de puncte loc 1/ Astra 27 puncte loc 2
    10 victorii, 0 înfrângeri, 32-8 golaveraj
    UEFA: Grupe Champions League
  • 2012-2013 – Reghecampf (după 13 etape)– final campioană
    Steaua 32 de puncte loc 1/ Pandurii 26 puncte loc 2
    10 victorii, 1 înfrângeri, 28-10 golaveraj
    UEFA: Loc 1 Grupe Europa League/Optimi Europa League

FC Steaua pe stadioane

Fotografia postată de FCSB e Steaua.Fotografia postată de FCSB e Steaua.

“Problema suporterilor Stelei” este falsă și propagată de o parte a presei și de dușmanii echipei FC Steaua. Cifrele statistice de audiență o dovedesc, fără echivoc, că Steaua e numai una, FCSB!

Ca de obicei, echipa profesionistă FC Steaua din Liga 1, “cea deposedată  de sigla și nume”, a rămas liderul autoritar din Romania la numărul de suporteri care susțin și pe stadion vicecampioana.

  • Toate cele 7 meciuri disputate acasă de Steaua sunt în top 20 al numărului de spectatori, din totalul de 91 de meciuri jucate în turul acestui sezon regulat de Liga 1, 2017-2018.
  • La cele 7 partide disputate de Steaua  pe Arena Națională în Liga 1 au asistat în Total 69.956 spectatori.
  • Media numărului de suporteri steliști pe meci disputat pe Arena Națională în Liga 1 este de 9.994 spectatori.

Important! La cele 3 meciuri disputate de Steaua în Champions League și Europa League au asistat pe  Arena Națională în Total 103.653 de spectatori (33.725 la Steaua-Plzen, 49.214 la Steaua-Sporting și 20.714 la Steaua-Plzen). Dacă îi adăugăm  la cei 69.956 de spectatori prezenți la cele 7 meciuri din Liga 1, rezultă un Total de 173.609 spectatori la cele 10 meciuri ale Stelei pe Arena Națională și o Medie a numărului de 17.360 de spectatori pe meci!!! 

  • Notă: CSA Steaua, care are la amatori o medie de 1.000 de spectatori, va atinge 170.000 de spectatori  în 170 de meciuri acasă pe terenul 5 din Ghencea. Adică în peste 10 campionate de Liga 4, CSA adună cât a strâns FCSB în numai 10 meciuri.

FC Steaua București (FCSB) rules!

  • Topul numărului de spectatori la un meci de Liga 1 în turul sezonului 2017-2018
  • Media numărului de suporteri pe stadioane României în Liga 1

Numărul spectatorilor din România la meciurile Stelei în deplasare

Trei din din cele 7 meciuri ale Stelei disputate in deplasare au intrat în Top 20 prezentat mai sus. Cea mai mare prezență a fost la Timișoara și Cluj:

  • Loc 2. ACS Poli Timisoara 0-1 Steaua Bucuresti,  2.0000 spectatori
  • Loc 3. CFR Cluj 1-1 Steaua Bucuresti, 18.000 spectatori

Evident, nu toți au susținut-o pe FC Steaua. Dar statistica dovedește că FC Steaua București (FCSB) atrage interesul românilor în orice colț al țării.

 

X Ray

  • Misterul lui Golofca
    Becali a explicat azi de ce l-a scos din lot pe Golofca, 27 de ani, venit în vară de la FC Botoșani pentru 400.000 de euro și 60% dintr-un eventual transfer. O luase pe urmele lui Nilă Costea cu Cruduța.

    “Golofca a venit în București și a zis că l-a prins pe Dumnezeu de picior și că toate curvele de aici sunt ale lui. Am avut câteva filmări cu el și i-am zis că nu mai are voie nici măcar la restaurant să mănânce.
    A venit la Palat și mi-a zis să-l iert și să-i mai dau șansă. El de-aia nu mai putea să alerge. I-am dat niște bani înainte, a dat de femei”
    , a declarat Gigi Becali la TV Digi Sport.

    “N-are Cătălin față de mare gigolo. Îmi pare rău pentru el. E adevărat că el a fost un pic excitat de faptul că a ajuns la București. Nu știu dacă a greșit. Îmi pare rău că se aud lucrurile astea. Eu cred în continuare în el
    ” Valeriu Iftime – patron FC Botoșani

    “Mirajul Bucureștiului e diferit față de Botoșani. Poți merge la club, la teatru, la film aici. Cred că trebuie să existe un echilibru. Dacă ieși la masă cu o domnișoară nu cred că e ceva rău. Nu știu în ce ipostaze a fost filmat copilul ăsta, dar mergi în orice campionat în lumea asta și vezi că cei mai importanți jucători ies la cină. E important să știi să gestionezi asta. Gigi Becali a transmis un mesaj «Golofca, îți mai dau o șansă»” Ilie Dumitrescu.

    Să sperăm!




    0



    0

Comments are closed.